Bullying  și exercițiul foii de hârtie

Bullying și exercițiul foii de hârtie

Se vorbește mult despre bullying și se acționează puțin.

Ce este ,,bullying”-ul? Nu există o traducere exactă, dar vorbim de violență verbală sau non-verbală, abuz emoţional, excludere, comportament ostil, ironizare, batjocorire, umilire.

Gândiți-vă o secundă doar cum ar fi ca propriul vostru copil să fie umilit la școală?
Imaginați-vă doar ce înseamnă ca un copil să se întoarcă de la școală abuzat fizic și psihic în mod repetat?
Gândiți-vă că ați avea un copil batjocorit de alți copii!

Ăsta e bullying-ul! Asta înseamnă! Nu e doar un cuvânt, e un fenomen. Sunt copii care-i fac pe alți copii să sufere!

Asta este realitatea tristă a cifrelor, conform unui studiu realizat de Salvați Copiii în România, în 2016:

  • 3 din 10 copii sunt exclusi din grupul de colegi, în mod repetat, în școală, 

  • 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi;

  • 1 din 4 copii a fost umilit în fată colegilor.

Am auzit de curând de un exercițiu făcut de un dascăl din Statel Unite, un exercițiu ce TREBUIE făcut de fiecare dascăl la clasă. E-atât de simplu și rezultatul e atât de valoros!

Exercițiul foii de hîrtie

Acest dascăl i-a rugat pe toți copiii să scoată o foaie de hârtie din caiete.
Apoi le-a spus tuturor să mototolească cât mai mult foaia, să calce pe ea, să-i facă orice, cu o singură condiție: să nu se rupă.

Odată ce toți copii au făcut tot posibilul să mototolească foaia de hârtie, profesorul i-a rugat să o despăturească și să încerce să o întindă cât mai bine. Să o aducă cât mai aproape de forma inițială. Să fie cât mai netedă posibil!
Ați făcut asta vreodată? Atunci știți cu siguranță cât e de greu să întinzi o foaie și s-o faci iarăși netedă. E imposibil! Oricât ai încerca, foaia rămâne cu urme & îndoituri, ce nu mai pot dispărea odată ce foaia a fost mototolită.

Asta au realizat și copiii din acea clasă, pe măsură ce-și dădeau silința să readucă foaia la forma inițială. Așa au realizat că oricât ar încerca, orice efort ar face, chiar dacă și-ar cere scuze cuiva pentru ce au făcut, sau și-ar da toată silința, tot ar rămâne urme și cute ce nu-și mai revin.

Exact asta se întâmplă și cu BULLYING-ul. Asta este lecția dascălului cel înțelept, ce a vrut să le arate copiilor că urmele unei violențe rămân PE VIAȚĂ.
Sigur, e foarte bine să încerci să repari, să-ți pară rău, să vrei să te schimbi, să vrei să repari, dar pentru victimele BULLYING-ului este imposibil să uite total și să repare toate rănile deschise, ce vor lăsa semne pe viață!

Ce măsuri iau școlile? Mai nimic, dar uneori măcar încearcă!
Ce plan au autoritățile? Același dintotdeauna: bagă capul în nisip!

E o problemă gravă, un fenomen pe care nu avem cum să-l negăm, oricât am vrea. O fac deja autoritățile,  prin ignoranța constantă.  
Bullying-ul se manifestă acut în școli, iar noi nu avem cum să-i ferim sau să-i protejam pe copii, dar putem să-i prevenim și să-i pregătim din timp! 

PS Vă recomand și cartea MINUNEA. Are magia de a le schimba copiilor felul în care-i privesc pe ceilalți! 

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

There are 2 comments for this article
  1. Pingback: Bullyingul lasă răni adânci în sufletele copiilor - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.