Trista viață de elev în 2020

Trista viață de elev în 2020

Mă uit la Ema mea și nu știu cum să-mi mai ascund privirea de ea, să nu-mi simtă cumva tristețea…
Mă feresc cât pot și n-aș vrea să resimtă nicio urmă de compătimire, în adâncul sufletului, pentru ea și pentru restul copiilor, pentru tot ce trăiesc în perioada asta, zi de zi.

Școala online – se vorbește și se tot analizează ce-nseamnă. Toți au câte o părere.
Nu sunt nici expert în sănătate și nici vreun Guru al educației, dar îmi dau seama că e singura soluție viabilă, în prezent. Dar sunt părinte și constat, zilnic, că școala online înseamnă un ritm incredibil pentru copiii noștri, fără niciun fel de echilibru.

Copiii noștri au program de adulți.  
Petrec la școala online mai multe ore decât un adult la birou.
Au școală, teme, activități…în același spațiu, între patru pereți, izolați de copii și de atât de importanta interacțiune umană, față în față!

De luni până vineri, pe Ema o găsesc la laptop sau tabletă, între  08.30 – 19.00.
Are școală online, între 8.30 – 14.30, cu o pauză de masă de 30 de minute.  Apoi încă 1-2 ore de pregătire suplimentară sau activități extrașcolarea, alese de ea, urmate de 2-3 ore de teme.

Nu-i de mirare că o văd, o simt…că are zile în care-și pierde energia, concentrarea, focusul, zile în care cu greu își găsește motivația de a se așeza la computer, în camera ei, printre jucării de pluș…deghizată acum în sală de școală online.

Nu se plânge. Nu se vaită, din contră, e mai disciplinată și mai consecventă decât mulți adulți. Dar i se stinge privirea, pe zi ce trece. Îi piere lumina aia plină de entuziasm.
Nu ne spune, dar știu că îi e dor de colegi, de profesori, de școală… Cred că s-a plictist și ea să ne-audă asigurind-o că totul va fi bine și că e doar o etapă.

Ne roagă, din ce în ce mai des, să-i povestim cum era la noi la școală, pe vremuri, când eram de seama ei.
Vrea să audă ce făceam în pauze, ce preocupări aveam, cum ne umpleam timpul, cum ne descurcam cu toate…fără s-avem Google, cum stăteam cu orele în fața blocului sau cum ne întâlneam în weekenduri… în vremea în care nu existau jocuri online, telefoane mobile sau jocuri în rețea.

Zilele trecute am văzut-o că s-a îmbrăcat, dis-de-dimineață, în uniforma de școală…pentru că așa a vrut ea. N-am comentat nimic, doar am zâmbit trist…
În altă zi m-a îmbrățișat atât de tare când m-am întors de la birou, încât i-am simțit singurătatea până în inima mea.

Nu așa ar trebui să fie copilăria! Nu așa ar trebui să fie școala!
Nu așa mi-am imaginat-o pentru copilul meu și știu sigur că nici voi pentru copiii voștri! Au nevoie să socializeze, să interacționeze cu copii de seama lor, cu profesori, au nevoie să se privească în ochi, să-și studieze gesturile…au nevoie să se simtă văzuți, nu pierduți în spatele unui laptop sau al unei tablete, ore în șir.

Sunt sigură că în mintea copiilor noștri se derulează tot soiul de scenarii, iar în sufletul lor, tot felul de suferințe, despre care nu știu să ne povestească, dar care li se citesc în priviri.
Să fim atenți la ei, în perioada asta, mai mult decât oricând. Au nevoie de noi, mai mult decât am crede…mai ales acum, când suntem singurii care le suntem aproape, la propriu și la figurat.  

Știu, copiii se adaptează rapid. Știu, copiii se obișnuiesc cu acest nou prezent și îl iau așa cum vine.

Știți care-i temerea mea cea mai mare?

Să nu cumva să înțeleagă că lipsa conxiunii umane, lipsa sclipirii din priviri, lipsa socializării, suplinită de chaturi și jocuri online…sunt noua lor viață!
Să nu înțeleagă că ăsta e noul normal. Pentru că NU ESTE!  

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.