Social Media arată doar o jumătate de adevăr

Social Media arată doar o jumătate de adevăr

Primesc uneori mesaje în care voi, prieteni de Blog in Tandem, mă felicitați pentru timpul petrecut cu Ema, pentru weekendurile noastre relaxante, pentru optimismul meu și energia ei, pentru echilibrul nostru…
Alteori mă-ntrebați cum reușim și de unde ne-adunăm energia, pentru că voi nu reușiti.

Aș vrea să fac o mărturisire. Viața noastră nu e doar așa! Nu e mereu fix așa cum se vede în poze!

Eu însămi mă uit pe pozele noastre și-mi dau seama că am ales să adun aici jumătatea cea mai frumoasă a vieții noastre, pozele cele mai colorate, momentele cele mai valoroase, amintirile cele mai prețioase.

Arăt aici deseori cum îmi petrec serile cu Ema, dar ce nu se vede-n poze sunt ambuteiajele sau claxoanele din trafic.
Povestesc despre timpul petrecut cu Ema, dar evit să vă încarc cu bombăneala mea când ajung târziu acasă și-mi rămâne prea puțin timp pentru Ema, pentru familie, pentru toate câte-aș vrea să fac.
Arăt ceștile mele colorate de cafea, dar nu se simte agitația dimineților deseori pe fugă.
Pe social media surprind deseori ce locuri frumoase descoperim împreună, dar nu povestesc și despre cât de greu accesibile sunt, deseori, din cauza drumurilor pline de gropi.
Am poze cu grădina idilică de la Pensiunea Ica și Bubu, dar uit să povesestesc cum se trezesc în fiecare zi la 5 dimineața să ude grădina înainte să se lase căldura.

Povestesc despre Ema cea harnică, dar nu și despre serile târzii în care o văd și-o simt obosită, făcându-și teme.
Deseori zugrăvesc frânturi din discuțiile mele cu Ema, dar rareori despre cum îmi sare mie țandăra când văd dezordinea din camera ei.  
Pun uneori poze în care mi se văd rochiile colorare și zâmbetul larg, dar nu se văd firele de păr alb care au apărut din belșug.
Amintesc de bucuria întâlnirilor cu prieteni dragi sau familia, dar nu și despre dezamăgirea unor prietenii false.

 

Viața e cum e, pentru fiecare dintre noi!  Cu suișuri și coborâșuri! Cu zile cu soare, dar și zile cu nori.

Ce vreau să spun…este să nu credeți că cineva din social media, oricine ar fi, are o viață perfectă.
Uneori mi-e teamă că asta s-ar putea înțelege din postările noastre, deși niciodată n-am intenționat asta. Suntem o familie perfect normală, cu o viață perfect normală, uneori stresantă, alteori colorată, cu planuri, vise, bucurii, dezamăgiri, agitație, relaxare, cu zile și zile…ca noi toți!
Doar că eu, aici, pe Blog in Tandem, aleg să colecționez amintiri de suflet, să adun aici momentele care-mi vor încălzi sufletul și peste ani, clipele astea frumoase! Vreau să-mi amintesc mai degrabă de jumătatea plină, de zilele cu soare, din aventura asta minunată împreună, ce se numește VIAȚĂ!
Parcă-i prea serioasă viața asta și plină de provocări la fiecare pas, pentru fiecare, ca să mai vin și eu cu ale mele!

Să nu uitați asta!
Ce vedeți pe bloguri, pe Instagram sau FB…e doar o jumătate de adevăr, cea pe care alege fiecare să o dezvăluie! Să nu cădeți în capcana de a crede că viața unora arată fix precum se afișează pozele într-un album, nici vorbă! Sunt doar frânturi de viață, precum bucățile dintr-un puzzle pe care rareori îl vedeți integral!  

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.