Generația COVID. Trista viață de adolescent în vremuri pandemice

Generația COVID. Trista viață de adolescent în vremuri pandemice

COVID-19.
1 an de când viețile noastre s-au oprit brusc din ritmul pe care-l știam atât de bine. 1 an de când avem o nouă viață!

Habar n-aveam atunci ce va urma. Habar n-aveam că noua noastră viața va fi tot aici…chiar și după 1 an și că încă nu se întrezăresc semne că ar avea de gând să se încheie prea curând!
 
Noua noastră viață a început cu speranța că #TotulVaFiBine.  
Am învățat apoi, încet încet, să participăm la ședințe online. Școala s-a mutat și ea online.
Am învățat să ne dezinfectăm, să ne purtăm măștile, să ne vedem din ce în ce mai rar cu prietenii și familiile, să facem petreceri online, să respectăm cei 2 m dintre noi.
Am învățat să ne îndepărtăm fizic și am încercat să ne obișnuim.

1 an de când încercăm să ținem direcția, să ne obișnuim, să ne consolăm, să ne protejăm, să trecem peste zilele cu nori, să ne încurajăm copiii…atunci când nici ei nu mai pot.

La doar câțiva pași de noi,  deseori ascunși în spatele laptopurilor sau telefoanelor, camuflați în haine de casă, copleșiți de teme și proiecte online, sunt copiii noștri, adolescenți, mai afectați decât am crede de perioada asta pandemică!

Se vorbește de Generația COVID. Dar mie mi-e așa de greu să le spun așa…e o etichetă pe care nu vreau să accept că o vor purta.  
Un studiu făcut în UK în această perioada atrage atenția asupra provocărilor la care sunt supuși adolescenții, privați tocmai de perioada în care își câștigau independența și începeau să făcă pași spre viitorul lor.
Ce-au primit în schimb? Restricții!
Au fost fost obligați să stea în casele lor,în spații sufocante deseori, s-au ales cu examene anulate, prietenii pierdute…iar pașii le-au devenit din ce în ce mai ezitanți.

Studiul a aratat că perioada de lockdown a fost intens resimțită, ca o provocare în plus, ce le-a dat naștere unor sentimente confuze și contradictorii,  anxietăți, panică și temeri legate de viitor.
Generația COVID. Respondenții au declarat că au făcut eforturi susținute pentru a se adapta, pentru a lupta cu impactul personal negativ și pentru a reuși să gândească pozitiv.  

Pentru a face față stresului

Adolescenții au descris că se simt copleșiți și prinși în capcană, înfricoșați de COVID-19.  
O perioadă în care duc dorul prietenilor și colegilor de școală.
Zile pline de întrebări și nesiguranță, legată de viitorul.

În plus, mulți adolescenți au descoperit că examene pentru care s-au pregătit ani în șir …fie au dispărut brusc, fie au luat o formă total diferită.

Aceștia și-au exprimat, de asemenea, o anumită neîncredere și frustrare legate de deciziile pripite luate de autorități, legate de restricții,  precum și de zugrăvirea acestei noi realități de către mass-media, ce au intensificat starea de anxietate și incertitudine legată de organizarea școlilor și reluarea cursurilor în sistem traditional.

Adolescenții au raportat că în această perioadă au încercat să aplice singuri tehnici de combatere a stresului și strategii de a contracara tulburările și anxietățile, fără să apeleze neapărat la adulți.

Au căutat modalități de a-și distrage atenția, de a evada și a evita gândurile negative, de a-și găsi modalități de relaxare, noi preocupări și hobbyuri, precum exercițiile fizice, gătitul și petrecerea timpului cu persoanele dragi, online sau offline, acasă.  
Mai mult, unii chiar s-au străduit să-și stabilească noi rutine și obiceiuri, pentru a da un sens zilelor ce păreau toate la fel.

Dacă nu mi-aș  ocupa timpul, cu filme sau sport, simt că aș fi fost doborâtă de singurătate!

Speranța pentru viitor.

Mulți dintre adolescenții intervievați s-au concentrat pe planurile de viitor.
Și-au făcut planuri și proiecții cu ceea ce vor face după pandemie, liste cu vise frumoase. Cu toate acestea, mulți spun că se simt blocați și lipsiți de speranțe legate de viitor, singuri, copleșiți, descurajați  și lipsiți de sprijin din partea celor apropiați, mult prea preocupați de propriile griji.

Studiul acesta mi se pare cu atât de valoros, cu cât ne arată părți din sufletele copiilor noștri, pe care noi nu le-am putut observa singuri.
Ni-i dezvăluie vulnerabili și plini de anxietăți, deși deseori disimulează atât de bine și pozează în nepăsători, puternici și adaptabili.
Pe de altă parte, mi se pare incredibil ce capacitate de adaptare au acești adolescenți, răspunsurile lor oferind o demonstrație clară a rezistenței în fața pandemiei.

Pe de o parte, această adaptare ne arată că nu trebuie să subestimăm inventivitatea și resursele adolescenților noștri.
Prioritatea noastră trebuie să fie să le fim aproape și să-i sprijinim,  emoțional, în acestă perioadă, recunoscând și apreciind puterea generației COVID  de a se adapta, din mers, la noua viață pandemică.

Cu toate astea, să nu uităm să le fim permanent aproape! N-ar fi corect să transferăm responsabilitatea finală pentru echilibrul lor emoțional strict asupra lor înșiși.
Reziliența lor depinde de factori diverși, precum viața de familie, educația, recreerea și asistența medicală.  Iar COVID-19 a afectat și a adus dezechilibre pe multe din aceste planuri, din păcate!

Trebuie să le oferim adolescenților noștri instrumentele de care au nevoie pentru a face față și a se simți protejați în această luptă.
Trebuie să ne simtă aproape, să știe că au cu cine să discute despre ceea ce-i frământă, să simtă că găsesc răspunsuri pentru îngrijorările lor, să nu se simtă presați de timp sau spațiu pentru a se relaxa și a se preocupa de propriile nevoi.

Depinde de noi, adulții, să le dăm SPERANȚĂ!

Pandemia nu s-a terminat, din păcate.  Depinde de noi, adulții, să-i facem să-și urmeze visurile, să se simtă în siguranță, să-i încurajăm să spere, să se adapteze și să privească cu optimism spre ceea ce urmează.
Altfel, resursele adolescenților noștri se pot consuma…pe zi ce trece!

Sursa info: The Conversation.

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.