Vitrina cu Meserii prezintă MESERIA de ARHITECT

Vitrina cu Meserii prezintă MESERIA de ARHITECT

Vitrina cu Meserii continuă cu Episodul 7 – MESERIA de ARHITECT.

Astăzi expunem în vitrina noastră cu meserii una dintre meseriile preferate ale Emei, cea care a fost și punctul de inspirație pentru acestă serie: Meseria de Arhitect!

Pe măsură ce am pus în vitrina noastră alte meserii, au venit și mesaje de la voi, care ne-au cerut detalii despre MESERIA de ARHITECT.

Cum e o meserie așa de apreciată, avem astăzi doi invitați speciali, arhitecți care ne-au invitat în atelierul lor – AE Studio Line: Alex Florea și Alin Ciocîrlan.

E grea MESERIA de ARHITECT?

E o meserie făcută din pasiune, în primul rând. E o meserie care îți oferă satisfacții, dar și provocări și momente mai dificile în viață.
E ca un puzzle. Iei informații de la client, iei cunoștințele tale și încerci să le pui cap la cap, ca să-ți dea un întreg.
A fi arhitect, e mai mult decât să știi să desenezi blocuri. E să poți să vezi frumosul într-o altă lumină decât o văd oamenii din alte meserii.

E o meserie care se poate practica individual sau în echipă?

E greu să o faci pe cont propriu, pentru că e o meserie complexă și implică foarte multă muncă.
De ce e bine să ai o echipă?
Chiar și în momentul conceperii unei noi idei, dat fiind că de obicei tinzi să te axezi pe o idee și nu mai poți să gândești din alt unghi. Și-atunci, având mai mulți oameni în jurul tău, fiecare vine cu punctul lui de vedere, în ceea ce privește ideea respectivă. Și-atunci, cumulându-le, cu siguranță va ieși o idee mai bună decât cea pe care o gândești tu singur.

Cât de importantă este tehnologia în MESERIA de ARHITECT?

La ora actuală este foarte importantă! Mai ales datorită  comasării diferitelor specialități: arhitectură, structură, instalații.  Este foarte importantă pentru că îți oferă avantajul de a face modificări foarte rapid, a printa și a ajunge la șantier, probabil, în aceeași zi.
Cât despre partea de proiectare propriu-zisă, calculatorul, la ora actuală, tehnologia deține puterea peste tot. 

Recomandări pentru copiii care-și doresc să devină arhitecți?

Puneți-vă gândurile pe hârtie, încercați să plecați de la idee, formă, aspect…și cel mai important lucru, să le duceți la sfârșit! Nu le lăsați doar simple idei. Pentru că tot timpul vor veni altele și altele…și le veți pierde.
Cum un mare arhitect spunea, cea mai scurtă cale de la creier, la foaie, este mâna!

MESERIA DE ARHITECT. AȘA AM AJUNS LA EPISODUL 7 DIN VITRINA CU MESERII, UN PROIECT GÂNDIT DE BLOG IN TANDEM PENTRU TOȚI COPIII ȘI SUSȚINUT DE ORANGE.

Mulțumiri, Alex & Alin, că ne-ai primit în studioul vostru și ne-ați povestit, cu realism, despre MESERIA de ARHITECT.

VĂ AȘTEPTĂM PE BLOG, PE FACEBOOK ȘI PE YOU TUBE ȘI SĂPTĂMÂNA VIITOARE.

Până atunci, ne puteți scrie și voi ce alte meserii v-ar plăcea să mai prezentăm aici.
Nu uitați: în fiecare joi, fiți cu ochii pe noi! 

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

There are 2 comments for this article
  1. Pingback: Vitrina cu Meserii prezintă MESERIA de DESIGNER de INTERIOR - Comunitatea Bloggerilor din Romania
  2. Pingback: Vitrina cu Meserii prezintă Meseria de DESIGNER de GENȚI - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.