Pe măsură ce copiii cresc, e nevoie ca părinții să-și reconstruiască viața

Pe măsură ce copiii cresc, e nevoie ca părinții să-și reconstruiască viața

Vă sună cunoscută replica ‘’Vezi-ți de viața ta’’? Sau ‘’Ia-ți o viață‘’?

Realitatea e că, mai devreme sau mai târziu, se pare că le vom auzi cu toții, de la copiii noștri, adolescenți sau preadolescenți.

Chiar zilele astea vorbeam cu o prietenă, mamă de gemeni, care și-a pus parcă viața pe așteptare în ultimii 10 ani și s-a dedicat 110% copiilor, ajunși acum în clasa a V-a.
Ce se-ntâmplă e tipic vârstei, asta-i clar. E vârsta la care încearcă să se-ndepărteaze cumva de familie. Își doresc mai mult timp cu prietenii. Sunt apropiați de părinți, dar în același timp încântați de gustul independenței.

Cât despre tine, dragă mamă dedicată, cu siguranță ai ai avut o viață bogată și interesantă înainte de a avea copii, nu-i așa? 
Îți amintești? Aveai pasiuni și energie să stai să vezi seriale până la miezul nopții și chiar îți plăcea să ieși în club cu prietenii. Mai știi vremurile alea? 

Dar copiii ți-au schimbat viața. Ți-au reașezat prioritățile. Ai devenit perfect mulțumită să stai acasă și să-ți investești energia în copilul tău. Pe măsură ce bebelușul tău a crescut – mai ales dacă au apărut și frații – viața a devenit o cursă.
În unele zile, singurul tău obiectiv a fost supraviețuirea.

În anii de grădiniță și școală primară, cursa devine și mai complicată. Asta pentru că trebuie folosită o formulă magică, prin care mamele să poată să fie în diferite locuri în același timp: la o competiție de dans, un antrenament de baschet, o petrecere de zi de naștere, un turneu de tenis, sau o lecție de engleză.
E perioada în care dispar în ceață și zilele în care toată familia avea program comun, relaxat, de ieșit în parc sau la un picnic între prieteni.

Toți încercăm să facem lucrurile cât mai bine, asta-i clar.
Toți încercăm să învățăm să fim părinți și să investim timp și energie în copiii noștri, uitând parcă de noi, cei dinainte de a avea copii. Ne abandonăm undeva viețile fix în punctul în care apar copiii.

Cât despre mine, am lăsat și eu multe lucruri pe lista de așteptare. Fără termen limită.
Lista cu lucruri pe care-mi doresc să le fac cândva. Probabil că atunci când Ema-mi va spune să-mi văd mai mult de viața mea.
Un lucru e clar: nu regret nici timpul, nici energia investite în copil. Din contră, familia a fost și este prioritatea noastră.

Ceea ce observ însă uneori în jur și pare ușor dezechilibrat este o extremă nesănătoasă. Părinți sau mame mult prea implicați.
Li se spune, în limbaj de specialitate, părinți elicopter. Sunt cei care-și protejează excesiv copiii și se implică în viața lor fie că au sau nu nevoie.

Deși este în regulă să ne implicăm în viața copilului, e la fel de adevărat că, fără să ne dăm seama, implicarea exagerată e calea sigură spre creșterea unui copil fără încredere în forțele proprii.
Iar noi, adulții, ne creem, implicit, singuri, dezechilibre în viața noastră, de adulți.

Cumva, am devenit o generație de părinți care își împachetează viața în jurul copiilor noștri – adesea în detrimentul nostru, al căsătoriei și al familiei.

Ajungem, fără să ne dăm seama, să ne implicăm atât de mult în activitățile copiilor noștri, încât nu mai vedem nimic în jur.
Uităm de relațiile noastre, uităm să socializăm cu alți adulți și ne abandonăm dezvoltarea noastră continuă. Devenim parcă dependenți de copiii noștri și ne hrănim egoul cu succesele și realizările lor, nu cu ale noastre.

A fi părinte este important, dar cu toții suntem cu mult mai mult decât părinții. Așa cum subliniază Sissy Goff în cartea ei International Parenting, este bine pentru copii să ne vadă ca un părinte cu mai multe fațete:

 ‘’Da, inima ta este interconectată cu inima copilului tău. Dar TU ești tot TU, cel de dinainte. Și copiii au nevoie să fii așa cum ești.”

Există părinți cărora, pe măsură ce le cresc copiii și ajung preadolescenți și adolescenți, se agață de ei. Nu sunt pregătiți să-i lase să se desprindă și îi sufocă.
Dar copiii au nevoie de spațiu, iar dacă se simt liberi, vor alege ei să vină spre părinți.
Pe măsură ce-i eliberăm, vor începe să se întoarcă spre noi.

Dar lucrurile trebuie lăsate să curgă natural.  Conexiunea cu ei nu trebuie forțată.

E greu de acceptat, dar, la vârsta adolescenței, copiii nu mai au nevoie de noi tot timpul.  Dar, totuși, atunci când au nevoie de părinți, vor să știe că ne găsesc aproape și că suntem disponibili.
Da, putem fi disponibili, chiar dacă facem un pas înapoi, ne desprindem un pic de lumea lor și ne concentrăm pe viața noastră, de adulți.

Iar asta nu e rău deloc. Din contră! Așa se pot scoate la suprafață vechi pasiuni sau putem descoperi altele noi.
Ideea principală este ca noi, adulții, să descoperim cum putem să ne investim energia și în alte lucruri și activități care ne încarcă și ne dezvoltă, care ne aduc bucuria și să-i lăsăm pe copii să ne descopere cu alți ochi, să ne descopere cu alți ochi, să ne vadă cum ne găsim fericirea și altfel decât prin ei.

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: Pe măsură ce copiii cresc, e nevoie ca părinții să-și reconstruiască viața - Comunitatea Bloggerilor din Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.