Și dacă asta ar fi ultima ninsoare din viața ta?

Și dacă asta ar fi ultima ninsoare din viața ta?

A nins azi în București, la prima oară. A nins cum n-am mai văzut de multă vreme, cu fulgi mari, jucăuși. Exact așa cum îmi aminteam că ningea în copilăria mea.

A nins cât să se îngreuneze traficul de la prima oră, cât să se blocheze străduțele, să se împotmolească autobuzele.
Dar a nins cât să se acopere copacii din parc, aleea ce duce spre școală, cât să se strângă pentru o bulgăreală sau un săniuș pe cinste.

Străzile erau pline, dis de dimineață, de adulți crispați și copii  fericiți. De oameni stresați și încrâncenați, înconjurați de copii jucăuși și energici.  
Dar, Doamne, ce frumos a nins, ca-n povești!!!

La prânz, pe drum spre școala Emei, am văzut în fața unui bloc un bătrân în scaun cu rotile, cu ochii sclipindu-i, ieșit să se uite la zăpadă. Copii mici care meștereau la oameni de zăpadă. Bunici care le trăgeau fularele la gură.
Aleea noastră era toată albă, imaculată. M-am oprit câteva minute și m-am uitat la oameni.
Grăbiți, preocupați, cu orice alte gânduri decât să se bucure de ziua asta de basm.

Doamne, când oare, pe drumul ăsta lung, ne pierdem BUCURIA?

Când oare, pe firul vieții, uităm să mai fim copii?
Când renunțăm la a ne bucura cu sufletul și începem să ne îngrijorăm la fiecare pas?
Când oare ne pierdem pe noi, ușor ușor?
Cine ne face asta și ne picură încet, fără să realizăm, licoarea asta care ne transformă în adulți crispați, îmbufnați, grăbiți, încrâncenați?
Când oare uităm de noi, pe drumul ăsta?
Când uităm să ne bucurăm de prezent și ne îngrijorăm inutil, pentru viitor?

Mi-au răsunat astăzi vorbele unei cunoștințe, de vârsta mea, bolnavă de cancer.

Mi-a povestit de curând cum i s-a schimbat viața de când a aflat că e bolnavă, anul trecut.

Îmi povestea cum se trezește să vadă răsăritul și plânge de fericire… ‘Și dacă ăsta e ultimul răsărit pe care mi-e dat să-l văd? ’, își spune.

Îmi povestea cum în ultimele luni a trăit mai intens decât în ultimii 10 ani.
S-a bucurat de viața cum nu-și amintește s-o mai fi făcut vreodată. S-a plimbat cu picioarele prin nisip, a dormit pe plajă, s-a bucurat de răsărit, a mers în drumeție în munți, a dormit în cort, a sărit cu parașuta, a învățat să meargă cu bicicleta, a dansat până la ivirea zorilor, a mers la concerte de rock…

În fiecare dimineață, în fiecare zi,  își spune:   
Și dacă asta e ultima zi pe care mi-e dat să o trăiesc? ’

Știu sigur că azi s-a bucurat cu tot sufletul. Știu asta!

V-ați gândit vreodată cum ni s-ar schimba viețile dacă am încerca să gândim așa?
Dacă n-am mai considera că tot ce avem ni se cuvine?
Dacă n-am uita cât de norocoși suntem?
Dacă ne-am trezi cu gândul să profităm de fiecare zi, de fiecare răsărit, de fiecare ninsoare, de fiecare ciripit de păsărele? 

Vă provoc!
Cum v-ați fi petrecut ziua de astăzi dacă dimineață v-ați fi întrebat…


‘Și dacă asta e ultima ninsoare pe care mi-e dat să o trăiesc?! ’.

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.