Violeta Dascălu: Nu promovăm concurența între copii

Violeta Dascălu: Nu promovăm concurența între copii

Povesteam săptămâna trecută despre conferința conferința Educația modernă și performanța. Despre învățare, școală și implicare, organizată de Parenting Academy.

Am venit cu tolba plină de informații, am plecat de acolo cu speranțe, asta-i cel mai important!
Agenda evenimentului, organizarea, invitații speciali, moderatoarea, agenda, subiectele dezbătute, oamenii din sală, părinți și cadre didactice…totul a dezvăluit parcă o luminiță la capătul tunelului.

Repet, dacă puteți, vă recomand să vă uitați la toată conferința. 
Sunt niște oameni inspiraționali, iar discursurile lor sunt pline de exemple de bune practici. Dacă săptămâna trecută am povestit câte ceva din discursul domului PROF. DR. FLORIAN COLCEAG, cunoscut și ca Antrenorul de Genii, astăzi un alt dascăl, om, plin de idei și energie pozitivă: doamna Violeta Dascălu, profesoară de goegrafie și directoarea Școlii Ferdinand I din cartierul bucureștean Baicului.

Am extras selecții din discursul dumneaei. Este o sursă de inspirație, un om cu o energie molipsitoare. Vorbește cu naturalețe despre tot ce face și despre cum a transformat școala într-un hub educațional, unde copiii vin cu bucurie!
…DA! Bucuria se citește și în ochii doamnei Dascălu, atunci când povestește despre școală, activități de zi cu zi și mai ales despre COPII!

Nu suntem o școală, suntem un hub educațional!
Oamenii de la noi din școală sunt atât de conștienți de atmosfera pe care trebuie s-o creeze, de bucuria pe care trebuie să o aducă copilului în fiecare zi! Copiii noștri sunt cu chipurile vesele, ne iau în brațe și le spun părinților acasă: ‚Abia aștept ziua de mâine să văd ce se mai întâmplă!  Ce surpriză ne mai pregătește d-na învățătoare sau ce oră mai facem!’

Fiecare copil este unic și fiecăruia dintre ei trebuie să-i acorzi șansa de a se simți unic, de a dezvolta comportamente și de a-și dezvolta caracterul și personalitatea, conform propriilor lui talente sau abilități sau ce a pus acolo natura, în el.

Învățarea nu se oprește niciodată. Pentru că ne obligă viața, pentru că noi, cei care lucrăm în educație, suntem obligați să fim persoanele de care au nevoie copiii, ca să crească frumos și să se simtă bine la școală.

Noi nu promovăm concurența acerbă între copii. Mai degrabă copiii fac împreună lucruri.  E uluitor cât de frumos se îmbină toate, cât de natural se petrec toate.

Repet: contextul trebuie creat și oamenii din fața copiilor trebuie să fie cei mai buni și cu bune intenții și cu mare dragoste pentru copii! Aste ne trebuie: CURAJ, ÎNCREDERE, RESPONSABILITATE.

Trebuie să ieșim din mintea noastră, pe care o știam formată într-un fel  este un cuvânt..o sintagmă..o propoziție…în limba engleză: OUT of the BOX. Ieșim de-acolo, de unde știam și ne simțeam confortabil și găsim imediat. Sărim gardul!

 

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.