Când presiunea perfomanței ucide copii
Îi văd la fiecare pas. Sunt peste tot. Părinți care gonesc prin viață și-și hăituiesc copiii, în goana după succes, performanță, reunoaștere.
Mai mult, știu că fiecare dintre noi poate oricând să alunece pe panta asta irațională.
Sunt părinții tributari unei curse nebune în care încearcă să-și prindă captivi propriii copii.
Părinți care le picură la fiecare pas copiilor, încă de mici, convingerea că numai performând vor reuși în viață.
Părinți care îi înscriu la tot felul de opționale încă de la grădiniță, încât le răpesc dreptul de a se juca.
Părinții care gonesc după note, diplome, concursuri, medalii, recunoaștere.
Părinții ahtiați după succesul copiilor, pentru care niciun preț nu e prea mare.
Părinții care le cer dascălilor să le dea copiilor mai multe teme, mai multe sarcini, mai multe praguri de depășit,
Părinții care-și exploatează singuri copiii,
Părinții care le risipesc energia,
Părinții care nu văd cum se stinge strălucirea din ochii copiilor,
Părinții care le sufocă ocaziile de a-și descoperi singuri pasiuni,
Părinții care răpesc copilăria și adolescența propriilor copii.
Așa ajungem să avem copii obosiți de școală, unde programa e mai aglomerată decât ar trebui.
Copii storși de profesori care de multe ori abuzează de puterea notelor și uită cum e să le trezească pasiuni sau curiozități.
Copii vlăguiți de energie, târșâiti la cursuri și competiții, captivi ai ambițiilor unor părinți care se ascund în spatele convingerilor nebune că fac ce e mai bine pentru viitorul copilului.
Ne stresăm copiii în competiții inutile, îi comparăm cu alții, le spunem mereu că se poate mai mult, mai bine, mai repede.
Îi gonim prin viață și uităm să ne uităm în sufletul lor.
N-avem timp să-i ascultăm, dar avem timp să-i hăituim.
Copii care cresc cu sentimentul că valoarea lor stă în diplome,
Copii care cred că notele sunt sistemul de evaluare suprem,
Copii care cresc încercând permanent să-și mulțumească părinții,
Copii cărora nimeni nu le explică că viața e mai mult decât între pereții unor școli.
Copii care își trăiesc copilăria și adolescența în stres, cu presiunea continuă a notelor și a clasamentelor.
Copii care râvnesc după acceptarea părinților, a dascălilor, a colegilor, mereu având standarde de respectat, limite de depășit, performanțe de îndeplinit.
Copii care ajung obosiți. Nefericiți. Stresați. Hăituiți. Singuri. Neînțeleși. Deprimați. Depresivi.
Copii care uneori nu fac față și nu știu încotro s-o ia și nici cu cine să vorbească.
Copii care…uneori, aleg soluții tragice!
Haideți să ne oprim din goana asta nebună! Haideți să ne scuturăm un pic și să privim cu detașare. Haideți să căutăm echilibrul, nu performanța.
Notele, diplomele, concursurile…nu sunt nici pe departe ce e mai important în viață. NICI PE DEPARTE!
În viața asta…e mult mai importantă sănătatea, fericirea, mulțumirea, sclipirea din ochi.
Nu, notele nu dau valoare unui copil.
O îmbrățișare caldă a unui părinte n-ar trebui vreodată condiționată de o notă de 10.
Am scris articolul ăsta cu multă tristețe apăsătoare în suflet, după ce am citit povestea lui Patrick Turner, un adolescent de 16 ani, din California, care acum mai puțin de o lună a ales să se sinucidă.
A lăsat trei scrisori (le găsiți atașate la finalul articolului) în care și-a explicat gestul. Una adresată școlii (o școală recunoscută pentru elevii excepționali), una familiei și una prietenilor. În toate trei povestește emoționat că n-a mai putut face față presiunii de la școală, presiunii continue de a performa.
„Era atât de mare presiunea pusă pe noi, elevii, de a performa…încât n-am mai putut să îndur. Nu aveam niciun moment de pauză. Examenele ne presau permanent. Stresul m-a adus aici. Faceți schimbări! „
„Niciodată nu mi-a plăcut la școala mea. Singurele momente frumoase au fost la baseball, când puteam să ies afară și să mă relaxez cu prietenii mei. Vă mulțumesc pentru asta! Trăiți-vă fiecare zi de parcă ar fi ultima, pentru că nu se știe ce se poate întâmpla. Vă mulțumesc pentru toate amintirile! „.
„Draga mea familie, să nu fiți triști că nu mai sunt cu voi, e mai bine așa, decât să mă vedeți în forma proastă în care eram. Vă mulțumesc că mi-ați dat 16 ani minunați. (…) Viața voastră trebuie să meargă mai departe. Să nu încetiniți ritmul, mergeți mai departe! O să vă privesc tot timpul. Luați decizii bune, faceți bine pentru voi și pentru ceilalți și tratați-i pe cei din jur exact cum v-ar plăcea vouă să fiți tratați! Dar cel mai important, distrați-vă. Nu se știe niciodată câte zile mai aveți. Trăiți ca și cum n-ar exista ziua de mâine! Cu dragoste, Pat”.
Dragi părinți, dascăli, haideți să le spunem că viața e mult mai mult de-atât. E mult mai valoroasă!
Viața nu înseamnă școală, la fel cum diplomele nu garantează succesul în viață.
Să-i învățăm să-și caute adânc în suflete! Să încerce să fie buni și calzi, corecți și sinceri, ambițioși și pasionați.
Valoarea de om nu e dată nici de note, nici de școli sau diplome. Valoarea de om se crește în ani și e nevoie de multe, dar mai ales de părinți care să-și facă copiii să se simtă valoroși, oricum ar fi!
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și:
- Oana Moraru: Școala nu poate să vă strice copilul
- Oana Moraru: Temele pentru acasă nu se negociază
- Dr. Psiholog Laura Markham ne invata cum sa profitam de preadolescență
- 100 de lucruri de făcut înainte de a împlini 6 ani
- Fericirea e ingredientul esențial pentru fiecare dascăl
- Bullyingul și exercițiul foii de hârtie
- 5 mesaje anti-bullying din filmul MINUNEA
- La ce vârstă își pierd copiii inocența?
- Bullying – Copii umiliți de alți copii
- O poveste despre bullying – copii care hărțuiesc alți copii
- Jane Bright, Consultant Educațional: Lăsați copiii să aleagă singuri!
- Dr. Demartini: Nu mai puneți etichete copiilor
- Oana Moraru: Aș lua copiii acasă, să-i feresc de părinții lor
Fulgi de nea! Si eu am simtit presiune, toti colegii mei la fel, an invatat, ne-am intarit si avem cariere grozave.
Am angajat peste 200 de oameni si in ultima generatie vad atatea panselute, oameni slabi, care se plang mult, cu o atitudine deplorabila, slabi.
Ma tem pentru generatiile viitoare, deocamdata cei cu care am avut contact sunt foarte slabi.
Cheia, ca întotdeauna, este echilibrul, cred eu.
Ma bucur ca am plecat din romania, in ro mi se parea ca presiunea vine din mai multe parti, nu doar parintii si profesorii ci si vecini, rude, societatea, tv. Suntem toti de vina: vanam numai cele mai bune oferte si cele mai faine machiaje si cele mai slabe femei dar cu sanii ce mai mari, vanam si punem pe pedestal medaliile de aur ale Simonei Halep si traim cu nostalgia medaliilor de aur ale Nadiei Comaneci, etc.
Vreau doar sa dau 2 exemple din familia mea:
– o copila talentata la un sport. De cate ori ne vedeam toate babele (si nu numai) ii cereau sa arate medaliile, sa ne arate ce stie sa faca etc. – copila evident ca era jenata. Intr-o zi a zis ca nu mai vrea sa faca sportul ala.
-copila din dotarea proprie la 6 ani stia sa citeasca, scrie, dar nu stapanea literele de mana mari (incepea propozitia cu litera mica de mana) iar cand i-au facut observatie bunicii, copila s-a descurcat meritoriu: scos manualul si cautat. Ce discutii inutile avui cu socrii … ne-au luat ca vai, e grav, e o problema atat de grava ca nu stie, ca ce fac astia la scoala etc!! iau eu m-am bucurat ca a stiut copila unde sa caute si sa scrie o litera ce se preda abia 1 an mai tarziu.
Pfu…asta mi se pare cel mai grav, exact ce povestești tu. Că presiunea pe copii vine din toate direcțiile. Mă bucur că vouă vă este bine acum. Aud însă ecouri din mai multe direcții, inclusiv SUA, că totul devine extrem de competitiv, pentru copii, de la vârste foarte fragede. Așa se ajuneg la dezechilibre, adulți nesiguri și tot așa…
Să auzim de bine și numai de bine, dacă se poate! Vă salutăm!
Se intampla si in Ro, si in Sua, dar nu e de generalizat – e vorba de alegere (eu tot cred ca e o problema de consumerism copiata de la americani…romania e puternic proamericana). Noi ne-am rupt de „mediu” fara sa premeditam si ne-am gasit unul pe gustul nostru din pura intamplare. Suntem de ani de zile fara tv si fara competitivi si cu oameni senini si sanatosi. Daca as fi facut aceleasi schimbari si in ro, ar fi fost un succes asemanator.
Da…și eu cred că schimbarea pornește de la fiecare dintre noi. Dar e cu atât mai greu să o faci, când simți că ești împotriva curentului. Eu am simțit de multe ori, adult fiind, presiunea celor din jur. Chiar și în ceea ce ține de educația Emei am mari dileme…E OK să o las lejer? Dacă nu va ține pasul mai târziu? Dacă greșesc? Dacă ceilalți au dreptate? …și tot așa. De-asta am și spus în articol că e cazul să ne scuturăm un pic și să privim viața mai relaxați, nu cu înverșunare și ambiții inutile.