66% din profesorii din România își doresc redeschiderea școlilor

66% din profesorii din România își doresc redeschiderea școlilor

Școala online împarte țara în două tabere: pro sau contra școlii online.

Se vorbește și se tot analizează ce-nseamnă, cu plusuri și minusuri. Nu există soluție magică și nici răspunsuri corecte.
Un lucru e clar: școala online înseamna provocări, deopotrivă pentru copii, părinți și copii.  

 În acest context, în care toți copiii din țară fac școală online, organizația SuperTeach a organizat un chestionar la care au răspuns 1.542 de cadre didactice.

 Peste 66% dintre dascăli susțin redeschiderea școlilor și desfășurarea cursurilor offline.

Mai mult de 50% dintre ei își doresc să desfășoare cursuri offline, iar 21% dintre dascăli sunt de părere că, deocamdată, sistemul hibrid ar funcționa mai bine în scenariul roșu, în contextul pandemic.

 Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă dascălii în actualul scenariu roșu?

  • Profesorii din România își doresc redeschiderea cât mai rapidă a școlilor, chiar și pentru predarea în sistem hibrid;
  • Lipsa echipamentelor IT și interacțiunea slabă cu elevii, printre cele mai mari provocări ale cadrelor didactice;
  • SuperTeach încurajează autoritățile să delege decizia privind redeschiderea școlilor la nivelul comunităților locale.

 

Peste 66% dintre profesorii care au răspuns chestionarului SuperTeach susțin redeschiderea școlilor din țară, aflate în prezent în scenariul roșu, având în vedere că educația este un element important în economia țării”.

Mai mult de jumătate dintre dascăli și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online.

La întrebările organizației SuperTeach au răspuns 1.542 de cadre didactice din toate județele țării, 96% dintre acestea predând în școli de stat din mediul urban – 76%.
Chestionarul online a fost aplicat profesorilor din comunitatea SuperTeach, în perioada 9-12 noiembrie a.c., și a avut ca obiectiv evidențierea percepției acestora asupra școlii online, în special identificarea celor mai mari provocări cu care profesorii se confruntă în scenariul roșu de școală.

Care sunt cele mai mari provocări pentru dascăli în scenariul roșu?
Lipsa echipamentelor IT și interacțiunea slabă cu elevii, printre cele mai mari provocări în scenariul roșu

Cât despre profesorii din mediul rural, aceștia preferă sistemul hibrid în detrimentul celui online, având în vedere lipsa mijloacele și echipamentelor IT necesare, pentru ca elevii din aceste zone ale țării să participe la lecțiile online:

„Sunt foarte mulți copii din mediul rural, care fie nu au aparatura tehnică necesară, fie nu au conexiune la internet sau nu beneficiază de niciuna dintre cele două. Mai mult, noi predăm de acasă, cu resursele proprii (curent electric, internet, căldură, aparatură IT), deoarece la școală ni se asigură logistica tehnică pentru a preda online, dar nu și căldură”, a declarat unul dintre profesorii participanți la conferința SuperTeach.

Întrebați care este cea mai grea parte din procesul predării online, dascălii spun că testarea și evaluarea copiilor, lipsa echipamentului tehnic necesar desfășurării claselor, interacțiunea slabă cu elevii în timpul orelor online, dar și lipsa interesului elevilor se numără printre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă, în prezent, în scenariul roșu.

De ce au nevoie dascălii? De susținere din partea școlilor și autorităților!

Potrivit chestionarului online completat în urma conferinței din octombrie, peste 40% dintre dascăli au spus că-și doresc să beneficieze de echipament tehnic, 36% ar avea nevoie de traininguri pentru îmbunătățirea competențelor digitale, iar 15% simt nevoia de susținere emoțională.

Totodată, potrivit aceluiași chestionar SuperTeach, 93% dintre respondenți sunt de acord că tehnologia ar trebui inclusă în procesul de predare și în viitor, în afara contextului pandemic.

Despre ONG-ul SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar.

Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.