Dacă-aș putea, aș mulțumi fiecărui profesor care se poartă ca un părinte în perioada asta

Dacă-aș putea, aș mulțumi fiecărui profesor care se poartă ca un părinte în perioada asta

Școala online! 

A venit la pachet cu multe provocări, atât pentru copiii, dar și pentru părinți și profesori.
TOȚI ne-am trezit, brusc, în situații pentru care nu eram pregătiți…și nici n-am găsit manuale de instrucțiuni!

Fiecare s-a descurcat, pe cont propriu!
Am improvizat soluții tehnice, ne-am deghizat casele în săli de clasă, pentru școala online, ne-am ajustat programul de lucru, așa încât să nu ne lăsam copiii singuri acasă, cu orele.
Ne-am luat rolurile în serios, suntem părinți full-time, dascăli cu normă parțială, IT-ști de ocazie.

Cât despre dascăli…sunt și ei provocați, la fel ca noi, la lecții online.
În majoritatea cazurilor, fără training, fără aparatură sau suport tehnic.  

Brusc se așteaptă soluții de la ei! Să-și folosească baghetele magice și să predea online o materie aridă și neactualizată de ani buni, să-nvețe și s-aplice rapid metode de predare online și …cumva, printr-o formulă doar de ei știută, să rezolve de-acasă, din fața computerelor, probleme spinoase ce-au trenat ani în șir, ascunse sub covor, de ministere și inspectorate iresponsabile.

Ce vreau să spun, însă, este că le-aș strânge mâna, dacă-aș putea, tuturor profesorilor și învățătorilor care-au înțeles că, în perioada asta, e-atât de important să se uite cu sufletul spre copiii noștri, ce fac școala online.
Tuturor celor care au lăsat lamentările de-o parte și au căutat soluții.

Dacă-aș putea, aș mulțumi fiecăruia în parte, celor care-au înțeles că mai presus de progresele academice, acum, este echilibrul emoțional al acestor copii, care-și petrec zilnic, ore în șir,  în spatele unor computere.  
M-aș uita în ochii fiecărui profesor care se poartă ca un părinte și i-aș spune că o vorbă bună rostită acum, valorează de 100 de ori mai mult decât orice rezultat la olimpiadă, test sau clasament.

Anul ăsta școlar trebuie să fie despre stabilitate, empatie și normalitate. 
Trebuie să fie despre căldura pe care copiii au nevoie să o simtă din partea profesorilor, despre zâmbetele și privirile calde pe care le vor urmări chiar și din spatele tabletelor.

Mă uitam la Ema mea, zilele trecute, și mi-am dat seama ce norocoasă e să aibă parte de profesori calzi și empatici.
E greu, e foarte greu pentru un copil să stea singur acasă, zilnic, 5-6 ore, față în față cu o tabletă.
Fără socializarea atât de importantă, fără chicoteli în pauze, fără prieteni în jur, fără zâmbete complice, fără glumițe și fără sentimentul de apartenență la un grup sau comunitate.
Habar n-am cât va mai dura, dar e clar că perioada asta vine la pachet cu provocări și regrese greu de cuantificat acum.

Am auzit zilele trecute când una dintre profesoare le spunea, la ora de pregătire suplimentară, că vrea să le fie prietenă și-apoi le-a vorbit, cald și blând, că-i înțelege dacă sunt obosiți și pot lua o pauză.
O altă profesoară i-a provocat să-și țină un jurnal, în care să-și noteze, zilnic, câteva  gânduri și un citat preferat. La biologie au avut test,dintr-un manual cu o terminologe incredibil de grea și de stufoasă, dar am văzut-o pe Ema cum învăța, din niște animații trimise de profesoară….și exemplele pot continua.

De-asta spun, când aud de astfel de DASCĂLI  – OAMENI, că tare-aș vrea să le pot mulțumi din suflet, fiecăruia în parte și să-i asigur că fac o treabă bună și mai valoroasă, în timp, decât ar crede!

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.