Radiografia PROFESORULUI ideal

Radiografia PROFESORULUI ideal

România. 2021.Țară a contrastelor, la orice nivel, inclusiv în educație.

Avem școli cu toalete în fundul curții, copii care învață după manuale pline de greșeli, profesori deseori nepregătiți, elevi analfabeți funcțional, diplome falsificate, lucrări de doctorat plagiate.
Dar avem și uimitorii copii olimpici, medaliați la concursurile internaționale, pregătiți de părinți responsabili și profesori dedicați, care salvează imaginea atât de prăfuită a unui sistem plin de bube.
Avem dascăli oportuniști, care căpușează sistemul și știu să speculeze fiecare portiță, dar avem și dascăli eroi, vocali, implicați, ce caută mereu soluții și nu obosesc să se lupte cu un sistem atât de viciat.

O medie de 30 de miniștri ai educației, în 30 de ani.  

Cum se traduce  asta? Într-o lipsă de coerență a sistemului, pregătire precară a cadrelor didactice, politizare a sistemului, lipsă de predictibilitate și de coerență, slabă finanțare a învățământului,
Se traduce în generații întregi de copii, pe care se fac experimente.  

’Avem și profesori eroi, dar nu trebuie să ne bazăm pe tipul acesta de profesor erou. Cred că reforma sau progresul educației trebuie să aibă în vedere instrumentele & politici care să creeze un model de profesor care să poată fi generalizat, la nivel național’’ – spune  Cristina Tunegaru, Profesor de Limba și Literatura Română, profesor ‘’navetist’’ la țară, invitată ieri la Deșteptarea României, la Radio Europa FM.

A fost o discuție  interesantă, din care am extras câteva idei ale invitatei, precum și ale ascultătorilor care-au intrat în direct. Oameni din sistem sau doar părinți implicați și îngrijorați de sistemul în care ne educaăm copiii.

Sunt profesorii vinovați de calitatea educației în România?

Câteva din ideile atinse de Cristina Tunegaru, în emisiunea #DeșteptareaRomâniei, moderată de Cătălin Striblea:

  • Profesorul este cheia în educație. Investițiile în profesori asigură o educație de calitate.
  • Cum poate să câștige un profesor autoritate în fața părintelui? Profesorul TREBUIE să găsească o cale de comunicare, așa încât să ajungă la mintea și la sufletul unui copil.
  • Profesori trebuie să fie răspunzători pentru rezultatele de la clasă! E prioritar să se RESPONSABILIZEZE profesorii & școala, pentru rezultatele obținute. În prezent nu există eșec al profesorului, ci doar un eșec al copilulul. Școala trebuie să-și asume responsabilitatea, împreună cu profesorii. În prezent școala nu răspunde în fața nimănui pentru rezultate! Există strict birocratic o răspundere  în fața inspectoratului.  Atât!
  • Examenul de TITULARIZARE. Deși știm că există un deficit de personal, nu există posturi titularizabile, acest este un paradox, cauzat de faptul că, o dată ce ai obținut un post de titular, ca dascăl, nu-ți mai poți pierde postul, pe viață.
  • Avem în sistemul de educație profesori foarte serioși și implicați, dar și profesori care nu depun eforturi și energie, ce deseoeri pun elevii pe plan secund și se ocupă mai mult de atribuțiile birocratice.
  • Nu există standarde naționale de evaluare. Așa încât apare subiectivitatea notării și situații precum cea în care elevi cu note mici la evaluarea națională, au medii mari în gimnaziu.
  • Un salariu bun, dacă nu e dublat de responsabilizarea cadrelor didactice, de evaluări și obiective clar definite – nu rezolvă mare lucru. În prezent nimeni nu te verifică la școală, nu există nicio evaluare reală a activității tale!
  • E nevoie de o evaluare obiectivă, reală a profesorilor, fără superficialitatea evaluărilor birocratice din sistem. Trebuie să știm unde suntem și ce nevoi de formare există, mai ales după această criză educațională, în care am descoperit de ex. că avem profesori ce nu au competențe digitale.

 

Ce înseamnă să fii profesor bun? ‘Portret Robot’ realizat din intervențiile ascultătorilor:

  • Meseria de profesor este vocațională.
  • Profesorul trebuie să știe să-și vândă marfa. Să aibă HAR, să te facă să-ți dorești să mergi la ore.
  • Profesorul e cel care știe și își dorește să TRANSMITĂ. Cel care împărtășește elevilor, transmite mai departe și își dorește să vadă că elevii au înțeles.
  • E TENACE, are grijă ca orice elev să deprindă un minim de cunoștințe.
  • Reușește să transmită pasiunea sa pentru disciplina pe care o predă. Transmite corectitudine.
  • Un profesor bun este cel care dorește să se reinventeze pe plan profesional și vrea să transmită dragostea pentru învățătură elevilor săi, vrea să învingă sistemul viciat din care face parte.
  • Un profesor bun, deși dezamăgit de România, nu se răzbună pe copii.
  • Nu urmărește sporuri și recunoașteri, pentru a se evidenția. Vrea să facă performanță, nu face politică și urmărește doar să-și facă meseria.
  • Profesorii & părinții & unitățile teritoriale trebuie să învețe să conlucreze!
  • Profesorul ideal trebuie să știe să se adapteze!
  • Un cadru didactic bun e cel care cuantifică activitatea și efortul depuse de un elev, nu doar rezultatul în sine.
  • Un profesor trebuie să fie implicat și să știe să îi implice și pe elevi, nu să fie uitați în bancă. Un elev activ și implicat sigur ajunge cu siguranță la rezultate optime.
  • Un profesor bun este acela care primește aprecieri de la foștii elevi, chiar și după ani buni de la terminarea școlii.

Ce-ați completa la protretul unui profesor ideal?

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/ 

DACĂ AVEȚI TIMP, POATE VREȚI SĂ CITIȚI ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.