11 modele de paltoane și jachete de toamnă. Made in România

11 modele de paltoane și jachete de toamnă. Made in România

Mi-am propus de ceva vreme să urmăresc constant producătorii & artizanii locali și să-i promovez ori de câte ori am ocazia.
Aastăzi am adunat 11 propuneri de modele de paltoane și jachete de toamnă, pline de personalitate, create de branduri locale!

Nu-mi propun să fac vreun top sau clasament, ci doar să vă prezint câteva modele care mi-au plăcut, fabricate în România!

Scopul este să adun pe Blog in Tandem produse locale și să mă asigur că atunci când aveți nevoie de produse calitative, vă gândiți prima oară la oamenii talentați pe care-i avem în jur și care în vremurile astea pline de provocări, continuă să creeze și să-și ducă povestea mai departe!

SUNT DOAR LA UN CLICK DISTANȚĂ!

  1. Jachetă cu motive tradiționale – Flori de Ie

    Am descoperit de curând site-ul și brandul acesta și sunt îndrăgostită de produsele lor, cu motive tradiționale. Mai greu este să te hotărăști la un singur model!

  2. Jachetă reversibilă Happy Friday.

    Mi-a plăcut mult jacheta asta, sigur călduroasă, mai ales că o poți purta în tandem cu o rochiță din același material! Găsiți pe site-ul lor multe modele simpatice, de sezon!

  3. Jachetă asimetrică cu broderie cu albine – Izabela Măndoiu

    Urmăresc modelul ăsta de ceva vreme, iar zilele astea văd că este la reducere, așa că aviz amatorilor! Inclusiv mie!

  4. Sacou din lână și cașmir – Atelier Merci

    Am descoperit cu încântare, de curând, acest brand, ce crează cu materiale naturale, materiale organice, cu un impact redus asupra mediului.

  5. Palton de toamnă bicolor – Meili The Brand

    Recunosc, mi-au plăcut dintotdeauna paltoanele, deși pe primul mi l-am cumpărat acum vreo 3 ani. Dar recuperez acum! Iar acest model îmi ajunge fix la inimă!

  6. Palton din stofă, cu efect de blană – Bluzat

    Evident, pe mine m-a cucerit culoarea lime, dar în egală măsură îmi place și croiul masculin cu umeri căzuti!

  7. Sacou din bumbac – ZORI – de la Dalb Concept

    Am ezitat între modelele de sacou galben sau roșu, dar parcă prea se apropie sărbăorile ca să nu votez cu varianta asta, care-mi inspiră un cadou!

  8. Palton de lână – Depot 96

    Mi se pare un brand cu linii simple, materiale de calitate și prețuri corecte. Mi-am găsit mereu câte ceva potrivit la ei!

  9. Pardesiu Ariana – ETIC

    Un alt brand românesc cu prețuri pentru multe buzunare. Mi-a plăcut mult modelul ăsta simplu, în culori de toamnă!

  10. Haină de blană sintetică – NA-KD

    Emei i-a plăcut mult haina asta tip ursuleț, mai ales că este din materiale sintetice, nu din blană natural!  

  11. Palton cu guler înalt – Undress

    Mi-a plăcut că este din lână aproape 50%, așa că nu e doar un model care arată bine, dar sigur e și călduros!

 

Dacă aveți și voi recomandări, de alte branduri locale recent descoperite, aici sunt! Lista e deschisă!

*Toate imaginile din articol sunt preluate de pe site-urile mărcilor & magazinelor prezentate.

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.