Doza de Sănătate – Reacții la stres, în funcție de vârstă

Doza de Sănătate – Reacții la stres, în funcție de vârstă

Încă ne aflăm într-o perioadă stresantă și total atipică, ce ne-a tulburat viețile mai mult decât am fi crezut.
Aproape un an și jumătate de când viețile noastre s-au schimbat radical. O perioadă în care nu cred să fi existat cineva care să nu se simtă stresat, îngrijorat, frustrat, anxios, confuz și deseori deconectat de la ritmul obișnuit al vieții.

Așa se face că astăzi tratăm la Doza de Sănătate un subiect de interes în această perioadă – diverse tipuri de stres, ce pot apărea, în funcție de vârstă.
Mulțumiri speciale pentru partenerul nostru, ce ne este o sursă valoroasă de  informații – FARES, pentru răspunsurile avizate în ceea ce privește subiectul zilei și nu numai!

Provocarea ultimei perioade a venit și din faptul că atât noi, părinții, am fost zguduiți de un prezent plin de incertitudini, dar și copiii noștri au resimțit diferit aceste emoții.

Am fost avertizați noi, adulții, să fim atenți cum ne manifestăm, dat fiind că cei mici vor privi cum ne comportăm noi, ca să învețe și să imite, cum să reacționeze la evenimentele stresante.
Iar cel mai important sfat, pentru a le reduce nivelul de anxietate, este să discutăm cu ei despre fricile pe care le resimt, să facem împreună exerciții de relaxare, și să încercăm să le oferim un sentiment de confort și normalitate, pentru a-i ajuta să se simtă mai în siguranță.

Care sunt factorii de stres?

Stresul se manifestă ca un răspuns al corpului nostru la orice formă de posibilă amenințare sau pericol, fie că este unul real sau imaginar.  Corpul răspunde automat, printr-un proces denumit reacție de fugă sau luptă.

Sursele stresului diferă de la persoană la persoană, precum și în funcție de vârstă, iar efectele acestuia asupra noastra variază.
 
Chiar dacă factorii stresori nu produc direct nicio boală, ei sunt responsabili pentru agravarea anumitor afecțiuni cardiovasculare, alergii, astm, migrene, depresii, eczeme, psoriazis, sindrom de oboseală cronică, sindromul colonului iritabil,precum și alte probleme digestive.

Ce cauzează stresul?

Pentru fiecare dintre noi, stresul poate să apară din cauze diferite.
Se poate vorbi despre stres la locul de muncă, în viața personală sau familial și de asemenea există și situații în care stresul are o cauză internă, mai degrabă decât una externă:

  • Teama de îmbolnăvire,
  • Frica de izolare,
  • Temeri legate de școala online
  • Nemulțumiri legate de job;
  • Insecuritatea sau instabilitate la locul de muncă;
  • Lucrul peste program;
  • Pierderea locului de muncă sau șomajul;
  • Decesul unei persoane iubite;
  • Divorț;
  • Instabilitatea financiară;
  • Mutarea într-o nouă locuință;
  • Bolile cronice sau dizabilitățile;
  • Evenimentele traumatice, precum un dezastru natural, violența împotriva ta sau a unei persoane dragi ție.
  • Frica și nesiguranța legate de viitor și de propriile puteri pentru a-i face față.

Ce se-ntâmplă cu copiii & adolescenții noștri în perioadele stresante?

Copiii și adolescenții reacționează, în mare parte, precum văd la adulții din jurul lor. Când părinții și adulții din jur gestionează prezentul cu calm și încredere, sunt cel mai bun sprijin pentru copiii lor și pot oferi echilibru și siguranță celor din jurul lor, în special copiilor.

Nu toți copiii și adolescenții răspund la stres în același fel.
Câteva din schimbările de comportament ce pot apărea sunt
:

  • Plâns excesiv sau comportamente care arată iritarea în rândul copiilor mici
  • Întoarcerea la comportamente pe care le depășiseră (de exemplu, accidente în rutina legată de mersul la toaletă sau urinat în pat)
  • Grijă excesivă sau tristețe
  • Alimentație nesănătoasă sau deviații ale rutinei de somn
  • Iritabilitate sau comportament rebel în rândul adolescenților
  • Performanțe școlare slabe sau evitarea cursurilor
  • Dificultate în a menține atenția sau concentrarea
  • Evitarea activităților care le făceau plăcere în trecut
  • Dureri inexplicabile de cap sau ale corpului
  • Uz de alcool, tutun sau alte substanțe care pot provoca dependență


Cum resimt stresul copiii & adulții, în funcție de vârstă?

Bebeluși și copii de până la 2 ani

Bebelușii pot deveni mai irascibili. S-ar putea să plângă mai des ca în mod obișnuit sau să vrea să fie ținuți în brațe mai mult.

Copiii între 3 și 6 ani

Preșcolarii și copiii de grădiniță s-ar putea întoarce la comportamente pe care le depășiseră deja. De exemplu, accidente în rutina legată de mersul la toaletă, urinat în pat sau stări de spaimă asociate separării de părinți sau de îngrijitori. E posibil să aibă accese de furie sau dificultăți în a dormi.

Copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani

Copiii mai mari pot resimți supărare, furie sau teama de repetare a evenimentului. Colegii lor pot transmite informații false; cu toate acestea, părinții sau îngrijitorii pot corecta dezinformările. Copiii mai mari se concentrează pe detaliile evenimentului și fie vor să vorbească despre asta tot timpul, fie refuză total să vorbească. Există posibilitatea ca aceștia să întâmpine dificultăți în menținerea concentrării.

Pre-adolescenți și adolescenți

E vârsta la care răspund la traume prin izbucniri. De exemplu, pot ajunge să se comporte neglijent sau să se refugieze în alcool sau să apeleze la substanțe care pot da dependență.
Alții se pot teme să iasă din casă. Unii ar putea să reducă timpul petrecut cu prietenii lor. S-ar putea lăsa copleșiți de emoții intense, simțind că nu sunt în stare să vorbească despre ele. Emoțiile pot să-i facă să devină mai iritați și chiar să ajungă să se certe cu frații, părinții, îngrijitorii sau alți adulți.

Adulții

Efectele stresului se pot manifesta la nivel psihic prin încordare, teamă, nervozitate sau la nivel fizic prin creșterea secreției de adrenalină, intensificarea bătăilor inimii ori transpirație.

Ce putem face pentru a ne proteja de stres pe noi & copiii?

Anxietatea este cea mai răspândită problema a copiilor de toate vârstele, fiind un semn al unei suferințe personale reale și poate intefera serios cu viață copiilor, reducându-le performanțele școlare, afectându-le prieteniile și relațiile cu întreagă familie.

Se recomandă:

  • Discuțiile deschise sunt recomandate!
    Trebuie să ne facem timp și să ne găsim resursele pentru a discuta deschis cu copiii noștri despre tot ce simt și cum anume i-a afectat această perioadă cu școala online! Să le răspundem la întrebări și să le împărtășim informații despre cum am resimțit și noi, adulții, toate aceste provocări, într-un limbaj simplu, pe care să-l poată înțelege copiii noștri.  
  • Să ne asigurăm copilul sau adolescentul că e în siguranță!
    Fă-l să conștientizeze că e ok dacă se simte supărat. Spune-i felul în care procedezi tu în momentele de stres, ca să poată să învețe de la tine cum să gestioneze situația.
  • Să limităm expunerea la știri despre evenimente negative!
    Copiii pot interpreta greșit ceea ce aud și pot fi speriați de lucruri pe care nu le înțeleg
  • Să ne păstrăm obiceiurile și rutina activităților zilnice.
    Chiar dacă școlile sunt închise sau funcționează online, e bine să păstrăm un program cât de cât stabil, riguros, cu intervale dedicate activităților de învățare, de relaxare sau de divertisment.
  • Să ne păstrăm un stil de viață sănătos!
    Copiii sunt cei mai buni imitatori, așa încât trebuie să încercăm să fim modele bune de urmat pentru ei. Să inserăm pauze în programul de lucru, să încearcăm să dormim suficient, să facem mișcare și să mâncăm echilibrat. Mai mult, e bine să păstrăm legătura cu prietenii și cu membrii familiei.

RECOMANDAREA NOASTRĂ: PRODUSUL DISTONOPLANT CAPSULE, ALIATUL NATURAL ÎN VREMURI DE NELINIȘTE

 Din ingrediente 100% naturale, și-a dovedit eficiența  în stările anxioase, depresive, în peste 95% din cazuri, după o cură de 3 săptămâni.

 Distonoplant capsule ne ajută să ne regăsim calmul și să facem față cu brio perioadelor agitate:

  • Nu provoacă dependență,
  • Nu influențează conducerea autovehiculelor,
  • Nu provoacă somnolență pe timpul zilei,
  • Poate fi administrat în perioada postpartum.

Distonoplant capsule este sigur pentru administrarea pe termen lung.

Mod de administrare:

Copii peste 16 ani şi adulţi: 1 capsulă de 3 ori pe zi, între mese*. Dacă este nevoie de un efect mai puternic se administrează până la 6 capsule pe zi, la recomandarea medicului sau a farmacistului.

Durata curei: 1-2 luni. Cura se poate repeta după o pauză de o lună.

*între mese înseamnă că administrarea să nu fie asociată cu alimentaţia, de aceea este optim să se facă la distanţă de minimum o oră faţă de la ultima masă, şi o oră faţă de masa următoare. Aceasta presupune că produsul se poate administra dimineaţa, cu minimum o oră înainte de masă, iar seara la minimum o oră după masă.

Se recomandă pacienților care prezintă tulburări neurovegetative însoțite de: stări anxioase, depresive, stres, agitație, tulburări digestive și cardiovasculare funcționale, cu substrat nervos.

Mulțumiri încă o data sursei noastre de informații – FARES și vă așteptăm și săptămâna viitoare, cu informații utile în tandem adulți & copii!

Sursa info: Ce trebuie sa fac.ro

Nu uitați, găsiți BLOG IN TANDEM și pe:

➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem 
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/  

Dacă aveți timp, poate vreți să citiți pe teme similare:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.